Raluca Ștefan câștigă concursul pentru funcția de manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța
În urma desfășurării concursului pentru selecția managerului la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, Raluca Ștefan a fost desemnată câștigătoare. Aceasta a obținut o medie de 9,53 la evaluarea proiectului și interviul de selecție.
Raluca Ștefan a înregistrat un scor de 9,68 la proiectul de management și 9,38 la proba de abilități manageriale, ambele note fiind superioare celor obținute de contracandidata sa, Iuliana Botezatu, fost manager al Spitalului Căi Ferate Constanța.
Rezultatele finale ale concursului vor fi publicate pe 4 noiembrie, iar data limită pentru depunerea contestațiilor referitoare la rezultatul probei proiectului de management este 3 noiembrie 2025, ora 14:00. Afișarea rezultatului contestațiilor va avea loc pe 4 noiembrie 2025, ora 14:00.
