Meci crucial pentru România în preliminariile Campionatului Mondial 2026
În seara aceasta, 12 octombrie 2025, de la ora 21:45, România se va confrunta cu Austria într-o partidă din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2026, ce va avea loc în SUA, Mexic și Canada.
Pe Arena Națională, echipa antrenată de Mircea Lucescu are nevoie de o victorie pentru a-și păstra șansele de calificare la turneul final prin intermediul grupei.
În acest moment, România ocupă locul 3 în grupă, situându-se în spatele Bosniei & Herțegovina și Austriei, liderul grupei cu 15 puncte din 15 posibile. De partea cealaltă, selecționata română are acumulat 7 puncte, obținute în urma a 2 victorii, 2 înfrângeri și o remiză.
În ultima partidă din preliminarii, România a înregistrat o remiză în Cipru, cu scorul de 2-2.
În turul întâlnirii cu austriecii, echipa lui Lucescu a suferit o înfrângere cu 2-1.
Meciul România – Austria va fi transmis pe Antena 1.
Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru partida de diseară
Selecționerul României, Mircea Lucescu, a convocat următorii 23 de jucători pentru meciul de diseară:
PORTARI: Ionuț Radu (Celta Vigo), Ștefan Târnovanu (FCSB), Răzvan Sava (Udinese)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Andrei Burcă (Yunnan Yukun), Virgil Ghiță (Hannover), Mihai Popescu (FCSB), Lisav Eissat (Maccabi Haifa), Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj), Kevin Ciubotaru (Hermannstadt)
MIJLOCAȘI: Marius Marin (Pisa), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Răzvan Marin (AEK Atena), Vlad Dragomir (Pafos), Adrian Șut (FCSB), Dennis Man (PSV), Olimpiu Moruțan (Aris Salonic), Ianis Hagi (Alanyaspor), Florin Tănase (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Valentin Mihăilă (Rizespor)
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Daniel Bîrligea (FCSB)