Târg de Crăciun la Cumpăna
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna anunță deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, ce va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie 2025, începând cu ora 17:00. Evenimentul se va desfășura în Centrul Civic al comunei, între 29 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.
„Printre căsuțele frumos decorate, vizitatorii vor descoperi aromele copilăriei: cozonaci rumeni, dulcețuri parfumate, vin fiert cu scorțișoară, precum și delicii tradiționale pregătite cu atenție de meșteșugari talentați. Fiecare agenție economică va oferi daruri alese, menite să încânte simțurile și să aducă un plus de savoare sărbătorilor ce se apropie”, au declarat reprezentanții primăriei.
Târgul de Crăciun va deveni un loc de joacă și veselie pentru cei mici. Trenulețul magic, luminițele colorate și parcul plin de surprize vor crea momente de neuitat pentru copii. În fiecare sfârșit de săptămână, scena va prinde viață cu spectacole tematice, colinde, dansuri și momente artistice care vor îmbina tradiția cu bucuria prezentului.
Desigur, Moș Crăciun va fi și el prezent, pregătit să asculte dorințele copiilor la căsuța sa special amenajată. Aceștia vor putea să-i lase scrisorile, iar Moșul va asculta cu răbdare, pregătindu-se să aducă zâmbete în seara de Ajun.
„Momentul de vârf va fi când vom aprinde luminițele Bradului de Crăciun al anului 2025, ridicând privirile spre cer și inimile spre speranță. Va fi un moment de unitate pentru comunitate, unind într-o singură lumină, un singur glas și o singură dorință: să întâmpinăm anul 2026 cu sănătate, pace și încredere. Să facem ca fiecare clipă să fie lumină, fiecare pas să fie bucurie, iar fiecare zi o sărbătoare a sufletului”, a subliniat Primăria Cumpăna.
