Descoperiri Arheologice la Mânăstirea Cozia
Sarcofagul în care își doarme somnul de veci Mircea cel Bătrân, situat la Mânăstirea Cozia, este declarat original de către arheologii vâlceni, care au redeschis recent mormântul domnitorului, la aproape un secol de la prima cercetare. Specialiști de la Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și Centrul de Cercetări Antropologice și Biomedicale „Olga Necrasov” din Iași contribuie la acest proiect de cercetare. Scopul principal este atât descărcarea de sarcină arheologică a monumentelor din ansamblul monahal din Călimănești, cât și verificarea sarcofagului, care este considerat unic printre mormintele boierești și domnești din România datorită formei sale. Există supoziții că acesta ar fi fost mutat la începutul secolului XX.
„În arhivele Institutului Național al Patrimoniului există cereri din anii 1930 referitoare la mutarea sarcofagului de la Mânăstirea Cozia la Muzeul Național de Istorie. Am dorit să vedem dacă a avut loc această mutare. Totuși, sarcofagul este original și se află într-o stare bună de conservare. Este un sarcofag din piatră, unic în România, având o nișă cefalică, specifică mormintelor din Europa Apuseană din perioada secolelor V-XV d.Chr. Mormântul a fost cercetat pentru prima dată în perioada interbelică, în cadrul unui proiect de restaurare demarat în 1927. Alături de sarcofagul voievodului se află și mormântul mamei domnitorului Mihai Viteazul, călugărița Teofana. În 1938, osemintele domnitorului și ale Teofanei au fost plasate în cutii de marmură și așezate în acest sarcofag, care a fost ridicat și amplasat pe un strat de umplutură, având adăugate o placă betonată și o piatră de mormânt sculptată”, a declarat arheologul Ion Tuțulescu.
Istoricul Mormântului
Domnitorul Mircea cel Bătrân a decedat la 31 ianuarie 1418 și a fost înmormântat pe 4 februarie același an, așa cum și-a dorit, la ctitoria sa de la Călimănești. De-a lungul timpului, mormântul său a fost profanat de mai multe ori, la fel ca și biserica în care se află.
„Primele dovezi concrete ale profanării mormântului datează din 1821, când trupele eteriste, retrăgându-se spre Transilvania după înfrângerea de la Drăgășani, au jefuit mănăstirea și locul de veci al domnitorului. O altă profanare a fost raportată în timpul ocupației germane între 1916-1918. Într-un document din martie 1919, superiorul mănăstirii, Protosinghel Anastasie Popescu, a informat Ministerul Culturii că „Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, din cauza armatelor inamice care, în invazie pe marginea Oltului, au prădat și profanat acest sfânt lăcaș, transformând biserica și paraclisul în grajd de cai și devastând casele”.
Destrămarea Piatrei Comemorative a lui Mircea cel Bătrân
Trupele care au ocupat Mânăstirea Cozia au distrus piatra comemorativă de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân, care fusese refăcută în 1936, cu o inscripție creată de Nicolae Iorga. În 1938, piatra a fost înlocuită cu o nouă piatră funerară, provenită din Bulgaria, care se află acum pe mormântul voievodului. Arheologul vâlcean este încrezător că cercetările arheologice vor oferi informații suplimentare despre întreg ansamblul monahal.
Mânăstirea Cozia: Ctitorie a lui Mircea cel Bătrân
Localizată pe Valea Oltului, Mânăstirea Cozia este recunoscută ca fiind cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân (1355-1418), deși unele surse îl menționează pe tatăl său, Radu I (1330-1383), ca fiind ctitor. Slujba de sfințire a avut loc pe 18 mai 1388, oficiată de Sfântul Nicodim de la Tismana, care a reorganizat călugării din Oltenia și a fondat mănăstirile Vodița și Tismana. Ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său, a fost primul egumen al obștii monahale de la Cozia.
Ansamblul Mănăstirii Cozia
Ansamblul Mănăstirii Cozia, clasificat ca monument istoric de importanță națională, include biserica cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1388, și care a suferit modificări între 1705-1707, când s-a adăugat pridvorul pe latura de vest. De asemenea, mănăstirea cuprinde paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”, construit în 1583, și paraclisul „Duminica Tuturor Sfinților”, datat 1710, care a fost parțial reconstruit între 1958-1959. Trapeza din 1853 și clădirile ce formează incinta – laturile de nord, sud și est – datează din secolele al XIV-lea, al XVI-lea și al XVIII-lea.
Așezământul monahal a primit recent o finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 pentru consolidarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor sale. Investiția are ca scop creșterea numărului de vizitatori cu cel puțin 10%.
