Schimbări în circulația trenurilor din octombrie din cauza lucrărilor de infrastructură. Rutele afectate.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Modificări în circulația trenurilor între Oradea și Timișoara

Circulația trenurilor IR 1539 pe ruta Oradea – Arad – Timișoara Nord și R 3117 pe traseul Timișoara Nord – Arad – Oradea va suferi modificări în perioada 6 – 25 octombrie 2025, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară pe secțiunea Sânandrei – Băile Călacea, conform informațiilor transmise de CFR SA.

Astfel, în intervalul menționat, cu excepția zilelor de duminică, trenul IR 1539 va circula conform programului din Mersul Trenurilor pe distanța Oradea – Arad, iar pe segmentul Arad – Timișoara Nord, călătorii vor fi transportați cu autobuze.

În aceeași perioadă, trenul R 3117 va asigura transbordarea pasagerilor cu autobuze pe distanța Timișoara Nord – Arad, în timp ce pe ruta Arad – Oradea va circula conform programului stabilit în Mersul Trenurilor.

Compania recomandă călătorilor să verifice orele de sosire și de plecare ale trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport și să consulte site-urile oficiale pentru informații actualizate referitoare la modificările din circulația trenurilor.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *