Colindul – Glasul Sfintei Evanghelii
Colindul este considerat sfânt deoarece reprezintă vocea Sfintei Evanghelii și a Sfintei Biserici, adus în casele și sufletele oamenilor. Este, de asemenea, bun pentru că ne încurajează să fim mai buni și milostivi.
Creștinismul este, în esență, taina iubirii lui Dumnezeu care s-a făcut Om pentru noi: „Cu adevărat mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu s-a arătat în trup…” (I Timotei 3, 16). Această iubire infinită a lui Dumnezeu pentru oameni a inspirat numeroase opere de artă, literatură și muzică, atât cultă cât și populară. O manifestare vie a modului în care poporul român a cântat despre iubirea divină se regăsește în colinde. „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Fiecare din făpturile cele zidite mulţumire aduc Ţie: îngerii cântarea; cerurile steaua; magii darurile; păstorii minunarea; pământul peştera; pustiul ieslea; iar noi pe Maica Fecioară.” (Cântare la Naşterea Domnului)
Colindele românești sunt un memorial și o extensie a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun, auzite în Biserică. Ele sunt „aur, smirnă și tămâie, izvorâte din inimi și purtate pe buze, ca daruri și ofrande aduse Pruncului Iisus”. Pruncul este „întruparea adevăratei smerenii”, depinzând de iubirea părinților, fiind nevoit să fie învelit: „N-are scutec de-nfășat, nici hăinuțe de îmbrăcat”. De aceea, colindătorii Îl leagănă pe Pruncul dumnezeiesc: „Linu-i lin și iarăși lin”.
Originile Colindelor
Tradiția colindelor este profund înrădăcinată în istoria creștină și românească. Este firesc să ne întrebăm cine le-a scris și de unde provin. Răspunsul este simplu: colindele s-au născut odată cu creștinismul, fiind create de popor și credincioși. Cuvintele sunt inspirate din Teologia Nașterii Domnului, iar melodiile reflectă geniul popular. Colindele reprezintă „primele tratate de teologie, primele comentarii biblice, primele istorii ale creștinismului… Ele au fost o școală în care s-a învățat religia cântând”.
Colindul este întotdeauna „sfânt și bun”. Este sfânt deoarece aduce mesajul Evangheliei și al Bisericii în casele și sufletele oamenilor, fiind auzit pe străzi și în familii: „Pe podele de nuiele duc copii-n palmă stele. Să le lase pe la case unde-s gazdele miloase”. Este bun deoarece ne motivează să fim buni și milostivi. De aceea, colindul se finalizează astfel:
„Acum te las, fii sănătos, Și vesel de Crăciun. Dar nu uita, când ești voios Române, să fii bun!”
Colindul, considerat sfânt și bun, este „veșmânt de sărbătoare pentru sufletele celor ce cântă și lumină caldă pentru inimile celor care ascultă”, cum spunea un cunoscut lider religios.
