Protest al sindicaliștilor din administrație în Capitală
Sindicaliștii din sectorul administrației publice organizează luni un protest în Capitală, exprimându-și nemulțumirea față de măsurile anunțate de Executiv, care, conform acestora, vor genera un blocaj generalizat în domeniu. Aceștia amenință cu declanșarea unei greve generale dacă aceste măsuri vor fi implementate.
Reprezentanții protestatarilor au anunțat că au fost invitați la discuții cu premierul Ilie Bolojan, întâlnire programată pentru luni. Protestatarii se vor aduna în Piața Victoriei începând cu ora 10.00 și vor rămâne acolo până la ora 13.00. Ulterior, aceștia vor urma un traseu ce include Piața Victoriei, Șoseaua Berzei, Buzești, Strada Vasile Pârvan, Pod Hașdeu, Strada B.P. Hașdeu, Bulevardul Națiunilor Unite și Parc Izvor, unde, între orele 14.00 și 15.00, va avea loc o adunare publică la Palatul Parlamentului.
Sindicaliștii au avertizat că, în cazul în care premierul nu va renunța la politicile adoptate fără o fundamentare reală, protestele vor continua și se vor intensifica, culminând cu greva generală în sector. Aceștia subliniază că drepturile și interesele legitime ale angajaților trebuie protejate în fața unor măsuri considerate abuzive, care amenință stabilitatea funcției publice și calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor.
Revindicările principale ale sindicaliștilor
Sindicaliștii cer respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv dreptul la muncă, stabilitate și carieră în funcția publică, condiții de muncă decente, negociere colectivă și autonomie locală. Este solicitată și eliminarea mandatelor temporare, precum și a testărilor periodice impuse funcționarilor publici, măsuri care, în opinia lor, ar putea conduce la politizarea administrației și destabilizarea resursei umane. De asemenea, se dorește respectarea stabilității și predictibilității funcției publice prin respingerea modificărilor la Codul administrativ care încalcă dreptul constituțional la muncă, în special măsura de a crea forțat jumătăți de funcționar public pe posturi deja ocupate.
Printre alte revendicări se numără realizarea de analize reale de impact social și financiar înaintea oricărei reduceri de personal, inclusiv evaluarea efectelor asupra contribuțiilor sociale, veniturilor bugetare, ratei șomajului și costurilor suplimentare generate de externalizarea serviciilor publice. De asemenea, sindicaliștii solicită renunțarea la intenția de a stabili o „grilă de salarizare discriminatorie” pentru personalul din unitățile administrativ-teritoriale cu venituri reduse din impozite și taxe locale, încălcând astfel principiul „la muncă egală – salarizare similară” prevăzut în Carta Socială Europeană, precum și principiul egalizării financiare stipulat în Carta Europeană a Autonomiei Locale.