O privire asupra „Singurătăţilor de împrumut” de Amelia Stănescu
Am avut privilegiul de a explora una dintre versiunile nefinalizate ale lucrării „Singurătăţile de împrumut” scrisă de Amelia Stănescu, înainte de a fi tipărită, și mărturisesc că m-a impresionat profund. Acesta nu este un critic standard, ci mai degrabă un testament al conexiunii cu sine, pe care o aduce lectura unei poezii de calitate.
Titlul „Singurătăţile de împrumut” sugerează deja esența unei opere poetice. Jocurile de cuvinte ingenioase, combinațiile surprinzătoare, imaginile complexe ce se împletesc în inconștientul colectiv, precum și sugestiile care provoacă reflecție și zâmbete, toate acestea sunt caracteristici ale poeziei. Amelia reușește, cu un talent necruțător, să pătrundă în imaginația cititorului, conducându-l spre revelații profunde și provocându-l să simtă intens, căci adevărurile poeziei sunt adesea tăioase. Masca elegantă a cuvintelor ascunde duritate și suferință împărtășită, dar cu o notă de ludic în versificație, specifică stilului poetei. Amelia nu recunoaște limite; atunci când le întâlnește, le transformă în puncte de plecare, nu în obstacole.
Teme și reflecții
În esență, nimic nu este definitiv. Dragostea devine un pretext pentru o introspecție amuzant-dureroasă, cum ar fi în versurile: „ce frumoasă e dragostea/ până la prima stație/ a singurătății”; sau „E atâta liniște la tine în suflet/ Mai ales când plouă/ Și storurile-s trase”. Alte fragmente, precum „fostele tale povești de dragoste/ au doar numere de inventar” și „Iubitul meu sforăie,/ dar nu am apucat să îl aud niciodată./ Cred că doarme pe spate”, adâncesc această explorare a relațiilor umane.
Despre oameni, Amelia scrie: „oamenii sunt cobai cu suflete de împrumut./ Din perspectiva unei flori, oamenii sunt niște ucigași în serie./ Din punctul de vedere al unui cântec, oamenii sunt cele mai atone și gălăgioase ființe”. Viața este ilustrată prin cuvinte precum: „am o bibliotecă întreagă/ cu vieți povestite/ O tăcere albastră/ coboară dinspre stele”. Libertatea, pe de altă parte, este descrisă ca „jocul murdar al singurătății”.
Conexiuni interumane
Structura relațiilor este reflectată în versuri precum: „tu cu tine/ privind ore în șir fără să clipești/ fără să te saturi/ fără să mai vrei altceva/ decât chipul acela firav/ scrijelit parcă din umbre”. De la legătura cu cel semnificativ (iubit, cititor) până la sine, cititorul simte intensitatea emoțiilor comune: „respirăm același aer/ aceeași gură ne strigă pe nume/ ne strivim tăcerea de buze/ ne proptim unul în durerea celuilalt/ până la sânge./ E ireversibil de bine”.
Poezia Ameliei creează un spațiu al sinelui, unde emoțiile comune sunt regăsite în toate interacțiunile cu ceilalți, fie că sunt goale sau pline de sinceritate. Astfel, cititorul este provocat să își recunoască propriile intimități, să le examineze și să învețe să le depășească pentru a face loc altora noi, poate la fel de necesare, dar mai ascunse.
Lansarea volumului
Volumul a fost lansat în avanpremieră la Târgul de Carte Bookfest, pe 31 mai 2025, la standul unei edituri de prestigiu, sub egida căreia a fost publicată cartea. Această ocazie a marcat un moment important în cariera autoarei și a adus în atenția publicului o lucrare remarcabilă, ce promite să rămână în memoria cititorilor.
Lansarea volumului de poezie semnat de Amelia Stănescu
Evenimentul de lansare a fost moderat de criticul literar Christian Crăciun, prefațator al cărții, și de directorul Editurii Eikon, Valentin Ajder. Ceremonia a avut loc pe 25 iunie, la sediul central al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța. Volumul a fost prezentat de scriitorul Andrei Novac și de prof.univ.dr. Ileana Marin.
Reflecții asupra volumului
În legătură cu lucrarea sa, poeta Amelia Stănescu a declarat: „Vă «împrumut» singurătăți. Poetice. Vă las să pătrundeți în spațiul securizant al eu-lui liric. În camera de «fabricat» Poezia. Acolo unde gândurile se pun în mișcare pe bază de tensiune alternativă. Acolo unde «bârfim» frumos și împărtășim dureri benefice. Despre viață. Despre ce s-ar fi putut face și nu s-a împlinit. Despre nevoi și alte visuri. Cred că și despre voi câte ceva – muza mea recurentă. Despre cât de mult ne lipsește uneori bucuria de a râde. Și despre cât de benefică e liniștea (din jurul unui vers). «Teste grilă» la viață, la poezie și la alte fragilități pe care unii dintre noi le apreciază, deși alții le ignoră cu ușurință…”
Perspective critice
Scriitorul Adrian Aluigheorghe a descris cartea ca fiind „tulburătoare”, subliniind că aceasta nu vorbește doar despre singurătate, ci și despre cum aceasta devine un spațiu în care universul se mișcă liber. Poemele, considerate note dintr-un jurnal liric, sunt mici parabole cu o dinamică epică, având soluții imprevizibile și deosebit de pregnante. Detaliile sunt mai importante decât întregul, iar mușcătura de măr dezvăluie, dincolo de carnea albă, vaporoasă, viermele care se iese, dorind să amușine cerul.
Criticul literar Christian Crăciun a adăugat că Amelia Stănescu „propune o poezie a transparențelor, obiectele sale lirice având o fragilitate și o luminozitate bine controlate. O poezie care ne invită să ne facem credit la «băncile de fabricat starea de bine».”
