Șofer sub influența alcoolului și fără permis din 2024, descoperit căzut în parcarea unui supermarket.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Incident rutier în Constanța

Duminică, 18 mai, în jurul orei 12.15, polițiștii de la Poliția Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost informați că un șofer a căzut dintr-un autoturism în parcarea unui supermarket de pe șoseaua Mangaliei. La fața locului, agenții au confirmat cele raportate, identificând un bărbat în vârstă de 39 de ani.

Acesta a fost testat cu un aparat etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice, în scopul stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice începând cu data de 25 septembrie 2024.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *