Decizii importante în PSD privind guvernarea
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că în cursul zilei de sâmbătă va avea loc votul social-democraților referitor la decizia de a intra sau nu la guvernare. De asemenea, duminică ar putea fi desemnați candidații partidului pentru funcțiile de miniștri. Grindeanu a avut vineri o întâlnire cu premierul desemnat Ilie Bolojan, la Senat.
„Urmează alte întâlniri și în orele următoare și mâine, probabil. Mâine vom da acel vot pe care ar fi trebuit să îl dăm astăzi cu cei 5.000 de colegi, prezentându-le în mare aceste măsuri discutate plus liniile principale din acordul politic pe care îl vom avea cu cele patru formațiuni, plus minoritățile. Mâine după-masă delegații vor vota în cunoștință de cauză”, a declarat Grindeanu.
El a subliniat că, în cazul în care PSD va intra la guvernare, partidul va avea cu siguranță un vicepremier. „După votul de mâine vom avea în principiu 24 de ore pentru a stabili candidații pentru funcțiile de miniștri, iar duminică va exista un vot în cadrul Consiliului Politic Național pe titularii care vor ocupa aceste funcții. Este dificil să avem un guvern luni, dar sigur luni pot să fie declanșate procedurile, depunerea programului, iar marți – miercuri putem avea guvern”, a adăugat Grindeanu.