SPIT Constanța aplică măsuri de poprire pe conturile debitorilor: mai mult de 14.000 de contribuabili afectați.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

SPIT Constanța inițiază proceduri de înființare a popririlor pentru recuperarea creanțelor

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța continuă demersurile pentru recuperarea creanțelor restante la bugetul local, informând contribuabilii persoane fizice și juridice despre obligațiile fiscale principale restante aferente semestrului II din anul 2025, precum și alte debite cu termene de plată depășite. Astfel, au fost demarate procedurile legale de înființare a popririlor asupra conturilor bancare.

Această acțiune este parte integrantă a măsurilor de asigurare a disciplinei financiare și de colectare a veniturilor bugetului local, conform prevederilor legale în vigoare. Până în prezent, au fost generate 28.589 de adrese de înființare a popririi. Dintre acestea, 4.923 au fost transmise prin sistemul informatic e-Popriri, dezvoltat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar 23.666 prin intermediul instituțiilor bancare, vizând un total de 14.061 de contribuabili, dintre care 12.723 sunt persoane fizice și 1.338 persoane juridice.

În ceea ce privește comunicarea popririlor înființate, 10.690 de cazuri vor fi transmise prin servicii poștale (76%), în timp ce 3.371 vor fi comunicate prin platforma eTax SPIT (24%).

Campaniile de înființare a popririlor se desfășoară cu respectarea legislației în vigoare, fiind precedate de emiterea și comunicarea somațiilor, care informează contribuabilii despre obligațiile fiscale restante, termenele de plată și măsurile de executare silită aplicabile în cazul neachitării. Este important de menționat că popririle sunt ridicate zilnic de SPIT Constanța, în urma efectuării plăților de către contribuabilii cu debite restante. Respectarea termenelor legale de plată este esențială pentru evitarea majorărilor de întârziere și a măsurilor de executare silită, subliniază reprezentanții instituției.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *