0:00
Cicliștii de la CSM Constanța domină podiumul la Cupa Mării Negre
Cicliștii de la CSM Constanța au reușit să monopolizeze podiumul la categoria Under-15 în cadrul celei de-a doua etape a Cupei Mării Negre, competiție de șosea destinată copiilor, desfășurată la Techirghiol, în județul Constanța. Cristian Boiagian a obținut locul 1, Lucas Dumitrache s-a clasat pe locul 2, iar Andrei Bunghez a terminat pe locul 3. La categoria feminină Under-15, Antonia Fulina s-a situat pe locul 3.
Felicitări sportivilor antrenați de Victor Bănescu! Hai, Constanța!, este mesajul transmis de CSM Constanța.
Concursul adună tineri cicliști
Competiția organizată de Clubul Județean de Ciclism Constanța a reunit la start 40 de copii, la categoriile de vârstă U9 – U15. Etapa a 3-a este programată pentru 3 octombrie 2026.
