Anunț important privind programul FIV
Ministrul Muncii, Florin Manole, a informat miercuri că persoanele declarate eligibile în cadrul programului de fertilizare in vitro (FIV) și care au semnat contractele de finanțare vor primi voucherele până la sfârșitul lunii decembrie.
„Etapa de înscriere în cadrul Programului FIV s-a finalizat. Până la finalul lunii decembrie, beneficiarii eligibili care au semnat contractele de finanțare vor avea voucherele în cont”, a transmis ministrul pe rețelele sociale.
Florin Manole a subliniat importanța acestui program, afirmând că „este mai mult decât o procedură medicală”: „Este speranță și este șansa la o familie. Mă bucur că etapa de înscriere s-a încheiat și că am reușit să ajungem la atât de mulți beneficiari. Dar ceea ce este cu adevărat important este că nu am renunțat. Împreună am salvat acest program și l-am continuat și în acest an.”
Pregătiri pentru anul viitor
De asemenea, ministrul a declarat că au început pregătirile pentru programul din anul viitor. „Pentru anul următor, lucrăm deja la noul program, care va fi finanțat atât din fonduri europene, cât și din fonduri publice, având în vedere un număr mai mare de beneficiari. Avem responsabilitatea de a sprijini fiecare familie care luptă pentru acest vis”, a adăugat Florin Manole.
