Vizita oficială a directorului general al Jandarmeriei Naționale Franceze
Azi, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a avut loc vizita oficială a generalului de armată Hubert Bonneau, directorul general al Jandarmeriei Naționale Franceze. Acesta a fost întâmpinat de general-maiorul Alin Mastan, inspectorul general al Jandarmeriei Române, în cadrul unei ceremonii militare.
Discuțiile s-au concentrat asupra principalelor activități și proiecte bilaterale desfășurate până în prezent, evidențiind rezultatele cooperării româno-franceze în domeniul specific de competență al celor două arme. Au fost analizate, de asemenea, perspectivele de consolidare a parteneriatului prin dezvoltarea de noi colaborări și intensificarea schimburilor de experiență în domenii de interes comun.
Un aspect important al întâlnirii a fost pregătirea profesională a personalului, cele două părți reafirmând importanța schimbului de bune practici și a dezvoltării competențelor necesare pentru a face față provocărilor actuale în domeniul ordinii și siguranței publice. Totodată, a fost exprimată dorința comună de a continua și dezvolta cooperarea în cadrul Cursului Superior Internațional, organizat anual de Jandarmeria Română împreună cu Jandarmeria Națională Franceză, un program esențial pentru formarea liderilor structurilor de tip jandarmerie.
La finalul întâlnirii, generalul Hubert Bonneau a fost invitat să semneze în Cartea de Onoare a Jandarmeriei Române.
Continuarea dialogului strategic
Întâlnirea de astăzi se înscrie în cadrul vizitei oficiale a delegației franceze în România, având ca scop continuarea dialogului și dezvoltarea proiectelor comune în plan strategic și operațional, în contextul noilor provocări instituționale.
