Bărbat din Tulcea, condamnat în Constanța, capturat în Portugalia. Un alt condamnat de la Tribunalul Constanța a fost adus din Belgia.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Poliția aduce în țară mai multe persoane urmărite internațional

Polițiștii au repatriat un tânăr de 18 ani, căutat internațional pentru tâlhărie calificată. Acesta a fost adus din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, având un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Piatra-Neamț.

În aceeași acțiune, a fost adusă din Polonia o femeie de 47 de ani din Botoșani, care era urmărită internațional pentru furt, având un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Botoșani.

De asemenea, un bărbat de 37 de ani din Tulcea, căutat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, a fost repatriat din Portugalia. Acesta avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an, emis de Judecătoria Constanța.

Polițiștii au realizat și extrădarea unui bărbat de 39 de ani din Ialomița, urmărit pentru evaziune fiscală. Acesta a fost adus din Belgia având un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani și 4 luni, emis de Tribunalul Constanța.

La aceeași dată, a fost repatriat un alt bărbat, de 38 de ani din Gorj, căutat pentru infracțiuni la regimul rutier. A fost adus din Belgia, având un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an, emis de Judecătoria Târgu Cărbunești.

Toate persoanele menționate au fost introduse în unități de detenție pentru a-și ispăși pedepsele conform mandatelor emise.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *