Nouă societate de pază în județul Constanța
O nouă societate de pază, cu capital de stat, urmează să fie creată în județul Constanța, având ca acționar unic UAT Județul Constanța. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în cadrul ședinței Consiliului Județean Constanța din 21 aprilie 2026.
„Ne dorim desființarea actualei direcții de pază, iar toți angajații vor fi transferați la noua societate. În primele luni, cele două entități vor funcționa simultan, iar ulterior se va închide direcția de pază. Aceasta a fost afectată de ordonanța de reducere a posturilor, fiind desființate posturi vacante, fără a afecta angajații”, a declarat Ionela Costache, administratorul public al județului Constanța.
Administratorii noii societăți vor fi remunerați din fondurile organizației, fiecare dintre cei trei administratori având un salariu brut de 5528 de lei. Aceștia sunt Dana Constantinescu, Cristian Patrutoiu, iar cel de-al treilea membru, care a depus un CV și a fost selectat, este reprezentant al PNL.
