Pomenirea Sfântului Mucenic Sava Stratilatul
În ziua de 24 a acestei luni, se sărbătorește pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul. Acest sfânt a trăit în vremea împăratului Aurelian la Roma, având funcția de comandant militar și fiind de origine gotică. Credința sa în Hristos l-a determinat să aibă grijă de sfinții închiși în temnițe. Datorită purității vieții sale și a virtutilor sale, reușea să îndepărteze duhurile rele de la oameni. A fost acuzat că este creștin și, în fața împăratului, a lepădat centura militară, mărturisind astfel credința în Hristos. În urma acestei mărturisiri, a fost supus la diverse torturi, pe care le-a suportat cu tărie, reușind astfel să convertească la credința lui Hristos șaptezeci de păgâni, care au fost apoi decapitați pentru credința lor, primind astfel cununa muceniciei. La o a doua cercetare, întărit de Hristos în temniță, a fost aruncat într-o apă, unde și-a găsit sfârșitul, primind astfel cununa martiriului. Se spunea că avea o frumusețe aparte, cu un ten deschis și obraje rumeni, iar părul și barba sa străluceau ca aurul, iar privirea sa era hotărâtă și neînfricată, evidențiind curajul său deosebit.
Pomenirea Sfinților Mucenici Pasicrat și Valentin
În aceeași zi, se comemorează și sfinții mucenici Pasicrat și Valentin. Acești mucenici ai lui Hristos proveneau din Durostor, o localitate din Moesia, și erau soldați creștini sub comanda prefectului Avsolan. Văzând că oamenii erau cuprinși de înșelăciunea idolatră și se închinau demonilor, temându-se de persecuții, mulți dintre credincioși se ascundeau. Pasicrat și Valentin, însă, au avut curajul să mărturisească faptul că sunt creștini, lăudându-l pe adevăratul Dumnezeu și blestemând idolii fără suflet. Au fost capturați de închinătorii la idoli și, duși în fața instanței, au fost constrânși să aducă jertfe idolilor. Pasicrat, văzând idolul lui Apolon, l-a scuipat și a declarat că astfel de cinste nu se cuvin zeului respectiv. Din acest motiv, a fost legat cu lanțuri grele și aruncat în temniță. Cu toate acestea, el se simțea onorat să poarte acele lanțuri pentru Hristos, considerându-le ca fiind podoabe de mare preț.
Pomenirea Preacuvioasei Maicii Noastre Elisabeta
Tot astăzi, se sărbătorește și pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta, făcătoare de minuni. Aceasta, încă din copilărie, s-a dedicat unei vieți de nevoințe sihăstrești, primind de la Hristos harul tămăduirii, reușind să vindece diverse boli. Nașterea sa a fost anunțată printr-o descoperire divină, fiind predestinată să fie un vas ales. Fericita purta o singură îmbrăcăminte, îndurând frigul și gerul. A petrecut patruzeci de zile fără hrană, dedicându-se în întregime lui Dumnezeu, și nu a văzut frumusețea cerului cu ochii trupești. Ani de zile nu a gustat ulei și nu a purtat încălțăminte. Strălucind prin faptele sale bune, a adormit în Domnul, lăsând în urmă un har de multe minuni, care continuă să se dăruiască celor ce o invocă cu credință.
Povestea lui Pasicrat și Valentin
Pasicrat și Valentin au fost aduși înaintea guvernatorului, unde au fost judecați. Fratele lui Pasicrat, Papian, un creștin care se temea de pedeapsă, a încercat să-l convingă pe Pasicrat să aducă ofrande idolilor, dorind să scape de torture. Însă Pasicrat, cu fermitate, i-a spus că nu este demn de familia sa, având în vedere că s-a abătut de la credința lui Hristos. Pasicrat, dornic să-și demonstreze credința, și-a băgat mâna în foc și a declarat guvernatorului că trupul său poate fi distrus, dar sufletul său este nemuritor și nu se teme de suferințele fizice. Atunci, atât el cât și Valentin au fost condamnați la moarte prin decapitare.
Pe când erau duși în afara cetății pentru execuție, mama lui Pasicrat îi încuraja să se apropie de moarte fără frică, temându-se că ar putea ceda în fața teroarei, având în vedere că era tânăr. Astfel, cei doi sfinți au fost decapitați, Pasicrat având doar douăzeci și doi de ani, iar Valentin treizeci. Mama lor, bucurându-se, a îngropat trupurile cu cinste, lăudându-l pe Hristos.
Pomenirea altor sfinți
În acea zi se mai pomenește și despre cei opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin și alții patruzeci. După moartea marelui mucenic Gheorghe, împăratul Dioclețian a ordonat prigonirea creștinilor, în special celor ce erau închiși, supunându-i la chinuri pentru a-i determina să se închine idolilor. Cei care se supuneau erau eliberați, iar cei care refuzau erau condamnați la moarte. Acești mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin și ceilalți, se aflau în închisoare și, impresionati de minunile săvârșite de Sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, mărturisindu-L cu îndrăzneală. Din cauza asta, au fost capturați și puși în lanțuri.
Aducându-i în fața tiranului, ei nu s-au lepădat de credința lor, ci au disprețuit zeii păgâni. Drept urmare, au fost dezbrăcați, torturați, spânzurați și mutilați, până când trupurile lor au fost zdrobite. La final, au fost decapitați, primind astfel împărăția cerească.
Pomenirea altor sfinți
În aceeași zi, se mai pomenește și despre noul mucenic Duca croitorul din Mitilene, care a suferit martiriul în Constantinopol în anul 1564, fiind sfâșiat de viu. De asemenea, se aduce aminte și de Sfântul Ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului, care a fost un mărturisitor al dreptei credințe în România, între anii 1640 și 1643. Acesta s-a născut în Țara Ardealului, din părinți credincioși.
Dreptcredincioșii din Ardeal
În copilărie, a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova, unde a deprins arta scrierii frumoase și a zugrăvirii icoanelor. După primirea harului preoției, a fost ales mitropolit al Ardealului datorită învățăturii sale iscusite și a vieții sale îmbunătățite. A luptat cu bărbăție împotriva calvinilor, care încercau să submineze Ortodoxia din sufletele românilor, tipărind cărți bisericești de învățătură și îndrumând comunitățile din satele sale. Înfruntând amenințări și opreliști din partea autorităților calvinești, a fost victima unor comploturi care au dus la detronarea sa, fiind aruncat în temniță.
A stat nouă luni în închisoare, legat cu lanțuri grele, fiind adesea scos pentru a fi umilit și bătut. Totuși, Dumnezeu a voit ca acest cuvios să nu piară. A fost eliberat în schimbul unei sume de o mie de taleri, pe care, neavând de unde să-i plătească, a trebuit să angajeze 24 de chezași. A călătorit în Moldova și apoi în Rusia pentru a aduna banii necesari. După zece ani, în 1656, a fost numit episcop al Hușilor și, la scurt timp, s-a stins din viață în pace.
Pomenirea Fericitului Ierarh Sava
În aceeași zi, se săvârșește și pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolit al Ardealului. Sava s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinți de neam bun și creștini evlavioși, Ioan și Maria, fiind botezat cu numele Simeon. Multe dintre rudele sale au ocupat funcții înalte în biserică, inclusiv episcopul Longhin, fratele său.
Tânărul Simeon a început studiile acasă, continuându-le în Mănăstirea Comana din Țara Românească, sub îndrumarea unchiului său, arhiereul Longhin. După moartea tatălui său din cauza unei epidemii, a fost chemat să se căsătorească, împlinind dorința mamei sale. A fost ales protopop al Inăului și a primit darul preoției. După scurt timp, rămânând văduv, a fost înălțat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, în urma adormirii mitropolitului Simeon Ștefan, în anul 1656.
Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal timp de 24 de ani, cu neînfricată bărbăție și mare vrednicie, în condiții dificile. În această perioadă, s-a străduit să ridice Biserica și să o mențină în albia dreptei credințe a Răsăritului, protejând-o de insidioasele atacuri ale eresului calvinesc.
Între istorie și credință: Pelerinajul sfântului Sava
În trecutul tumultuos al Ardealului, un grup de lideri căutau să introducă învățături eronate în cărțile bisericești ale românilor, cu scopul de a-i îndepărta de credința lor. Motivați de iubirea pentru Biserică și de suferințele credincioșilor, sfântul Sava a întreprins, în anul 1668, o călătorie până la Moscova, unde a pledat pentru mântuirea creștinilor persecutați de turci.
La întoarcerea sa din Moscova, sfântul a fost primit cu mare cinste. Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu, a fost supus unei prigoane severe din partea căpeteniilor calvine și a liderului local. Acesta a fost judecat și condamnat pe baza unor acuzații false, fiind exclus din scaunul vlădicesc prin mărturii mincinoase.
Aruncat în temnița conducătorului, sfântul a îndurat umilințe, bătăi și torturi, dar și-a păstrat credința neclintită, asemenea unei stânci lovite de valurile mării. A suferit cu demnitate pentru Ortodoxie, iar după îndelungi chinuri, a fost eliberat din închisoare, însă starea sa de sănătate era atât de afectată încât a trecut la cele veșnice în luna aprilie a anului 1683.
În ultimele sale momente, sfântul s-a simțit împăcat cu sine, știind că a luptat pentru credința sa și a apărat turma. În urma jertfei sale, a fost răsplătit de către Domnul cu o cunună de sfințenie. Cu rugăciunile sale sfinte, să ne miluiască și să ne mântuie pe noi. Amin.
