Pasiunea pentru rugby în Constanța
Tânărul talent din rugby-ul constănțean, Luca Gîlea, în vârstă de 16 ani, evoluează la echipa Under-18 a CSM-ACS Tomitanii Constanța, având o mare dragoste pentru sportul cu balonul oval. Această pasiune l-a purtat chiar și până în Noua Zeelandă.
Începuturile în rugby
În cadrul emisiunii „Pe locuri, fiți gata… SPORT!”, difuzată pe pagina de Facebook a CSM Constanța, Luca a împărtășit povestea sa alături de Cristian Cojocaru, președintele ACS Tomitanii Constanța și antrenor. Luca a povestit cum a început aventura sa în rugby cu șase ani în urmă.
„Aveam zece ani când domnul Cojocaru a venit la bunicii mei, mi-a arătat o minge de rugby și m-a invitat la un antrenament la Constanța. De acolo a început totul. Nu știam mare lucru despre rugby, văzusem un singur meci la televizor, dar am decis să încerc. La început mi s-a părut ciudat, dar am realizat că este un sport foarte frumos. Mi s-a părut mai dur decât fotbalul, unde jucătorii cad și se plâng. La rugby, chiar dacă cineva are o rană, continuă să joace. La noi nu există simulare și nu ne plângem, chiar și în cazul unei fracturi. Mama m-a încurajat mereu să practică acest sport, la fel și domnul Cojocaru. Până acum, am avut doar o entorsă la gleznă, dar am jucat în continuare. Primul meu meci a fost împotriva Metrorex București, la Under-14, unde am reușit să marchez un eseu”, a declarat Luca, care a devenit campion național cu Tomitanii Constanța la juniori III (Under-16) anul acesta.
Curajul în rugby
În emisiune, antrenorul Cristian Cojocaru a povestit o întâmplare amuzantă, evidențiind curajul lui Luca, o calitate esențială în rugby.
„L-am văzut urcat pe casă, încercând să salveze o pisică. Vorbesc serios, am o fotografie. Mi-am spus că, dacă are curajul să urce pe casă după o pisică, înseamnă că este foarte curajos. A sărit din copac și a ajuns jos fără probleme. Mi-am dat seama că acesta este un băiat curajos și i-am spus: «Vino la rugby, că e de tine!»”, a menționat Cojocaru. Pisica salvată este bine acum și poartă numele Clopo, inspirat de Clopoțica.
Sprijinul părinților în sport
Cristian Cojocaru, un mare pasionat de rugby și sport în general, a început să practice acest sport în 1989, subliniind importanța sprijinului pe care el și fratele său, Florin, l-au primit din partea părinților în copilărie. De asemenea, prenumele său provine de la Cristian Gațu, un renumit handbalist român, admirat de tatăl lor în perioada în care România era campioană mondială la handbal.
Iubirea pentru sport
„Mă cheamă Cristian din cauza lui Cristian Gațu. M-am născut… ”
O poveste de dragoste pentru sport
În 1974, România a câștigat titlul mondial la handbal, moment ce a influențat profund destinul lui Cristian Cojocaru. „Tatăl meu a spus: «Așa îl va chema, ca pe Cristian Gațu. A ieșit cel mai bun». Tata, șofer de betonieră, și mama, coafeză, ne-au sprijinit mereu să facem sport. Ne căra cu betoniera la antrenamente, iar mama ne ducea cu geanta de la coafor. Au încercat să ne ofere toate posibilitățile de a crește sănătoși, chiar și într-o perioadă în care sportul nu era difuzat la televizor. Fratele meu a practicat rugby, iar noi am fost mereu împreună, căci cabina betonierei era mai mare. Le mulțumesc părinților că m-au încurajat să fac sport, pentru că iubesc ceea ce fac. Din 1989, practic rugby și am trecut prin multe sporturi, inclusiv baschet, atletism și înot, dar și la fanfară, unde cântam la trompetă”, a declarat Cristian Cojocaru.
De la fotbal la rugby
Într-o perioadă când se dedica fotbalului, Cristian a fost abordat de antrenorul Emil Dumitrescu, iar această întâlnire a marcat începutul unei noi etape în viața sa. „În 1989, în stația de autobuz, am fost abordat de domnul profesor Dumitrescu. M-a întrebat dacă fac sport, iar eu am răspuns afirmativ, menționând fotbalul. Mi-a spus: «O să faci sport de înaltă performanță la mine». M-a întrebat ce rol joc, iar eu am spus atacant. «Foarte bine, la mine o să joci uvertură», a continuat el. Am rămas mirat, pentru că nu auzisem de uvertură la fotbal. Profesorul mi-a spus că schimbăm sportul și că voi veni la rugby. La acea vreme, nu știam prea multe despre acest sport. Jucam fotbal cu Dennis Șerban, un coleg mai tânăr, la o bază din Constanța”, a adăugat Cristian Cojocaru în cadrul emisiunii „Pe locuri, fiți gata… SPORT!”.
Întâlnirea care a schimbat totul
Întâlnirea cu Emil Dumitrescu, din 1989, înainte de 23 August, a fost decisivă pentru tânărul Cristian, care acum este antrenor. „Mi-a spus să vin a doua zi la CSS2 (acum LPS «Nicolae Rotaru»). Acolo, am întâlnit alți copii de vârsta mea, de 15 ani, care așteptau să primească tricouri de rugby. În acea zi, mi-a dat un tricou acasă, fără să mă noteze. M-a încurajat să vin din nou. Încrederea lui în mine a fost mare. Am spălat tricoul și m-am întors. Mi-a spus că din lot mai fac parte și alți rugbyști care se întorceau din Germania. La început nu am crezut, mă gândeam că mă păcălește, știind că nu se putea pleca din țară. Dar, înainte de 23 August, generația 73-74 a venit din RDG și am văzut echipamente deosebite. Eu am jucat fotbal până la București, inclusiv cu Steaua, pe zgură, purtând jambierele legate cu elastic”, a concluzionat Cristian Cojocaru.
Experiențe remarcabile în lumea rugby-ului
„M-a impresionat profund fenomenul rugby-ului. Oamenii din acea vreme au fost foarte dedicați, iar când am ajuns în Anglia, am fost uimit de tot ce am văzut. Londra mi s-a părut incredibilă. Am avut întotdeauna o apreciere deosebită pentru oameni și astfel am rămas atașat emoțional de acest sport“, a declarat Cristian Cojocaru.
O nouă speranță în rugby
La 15 ani, vârsta la care Cristian a început să joace rugby, tânărul promițător Luca Gîlea a avut parte de o experiență de neuitat, participând la un stagiu de pregătire de trei luni în Noua Zeelandă, considerată leagănul rugby-ului. Luca a călătorit singur din România până în Noua Zeelandă, având escale în mai multe țări și demonstrând o capacitate remarcabilă de adaptare.
Călătoria lui Luca Gîlea
„Am avut o escală de șapte ore în Turcia, dar m-am descurcat. Apoi, în Dubai, am avut doar 40 de minute pentru a schimba zborurile. A trebuit să iau două autobuze și un metrou pentru a ajunge la poarta de îmbarcare, care era la cealaltă capăt a aeroportului. Apoi, am ajuns în Australia, la Sydney, și, de acolo, în Noua Zeelandă. În timpul stagiului, am îmbinat studiile cu rugby-ul. Școlile sunt foarte moderne, asemănătoare celor din SUA, iar oamenii m-au primit cu căldură încă de la aeroport. Sunt foarte civilizați și prietenoși. Pe lângă antrenamentele de rugby, am lucrat și la sală. Eram rugbyști din diferite colțuri ale lumii, iar eu, la 15 ani, eram cel mai tânăr dintre ei, ceilalți având 18 ani. Am disputat șase meciuri, am jucat ca titular și am reușit să marchez între 30 și 40 de puncte. Adversarii erau foarte bine pregătiți fizic. În Noua Zeelandă, rugby-ul este integrat în sistemul educațional, ceea ce ne plasează cu 20-30 de ani în urmă față de ei. Acolo, rugby-ul este practicat atât pe teren, cât și în școală, iar lecțiile includ discuții despre strategii pe monitoare“, a explicat Luca Gîlea, elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Constanța, care obține rezultate excelente și la învățătură.
