Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu la Slujba de Paște
Duminică, 12 aprilie 2026, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au fost prezenți la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă „Sfânta Treime” din Arad, unde au participat la Sfânta Liturghie dedicată primei zile de Paști.
Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Timotei al Aradului, însoțit de un sobor de preoți din catedrală și Arhiepiscopia Aradului, într-o ambianță solemnă, caracteristică acestei mari sărbători creștine.
La ceremonie au luat parte numeroși credincioși, iar Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu s-au alăturat comunității în cadrul acestei liturghii. Momentul a fost îmbogățit de interpretarea Corului Arhiepiscopal, care a adus un plus de solemnitate slujbei prin răspunsurile date pe parcursul ceremoniei religioase.
