Iată ce informații a furnizat IPJ Constanța referitor la accidentul de la Amzacea.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Accident rutier grav la Amzacea

În urma accidentului rutier din Amzacea, în care o tânără se află în stare critică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au emis un comunicat de presă care detaliază circumstanțele incidentului. Potrivit informațiilor, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost alertați cu privire la un accident pe DN 38.

După primele investigații, s-a constatat că o femeie în vârstă de 21 de ani conducea un autoturism pe DN 38, îndreptându-se dinspre Amzacea către Comana. La un moment dat, aceasta a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac. Impactul a dus la vătămarea gravă a tinerei.

În acest context, a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *