Clarificări privind incidentul din Valu lui Traian
În urma informațiilor difuzate recent referitoare la un șofer care ar fi încercat să ademenească minori în apropierea unui parc din comuna Valu lui Traian, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a efectuat verificări amănunțite. Conform rezultatelor investigațiilor realizate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murfatlar, faptele semnalate nu au fost confirmate.
De asemenea, s-a stabilit că minorii implicați au acționat cu intenția de a face o glumă. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța subliniază importanța verificării informațiilor și avertizează asupra riscurilor pe care le pot genera știrile false. Cetățenii sunt îndemnați să se informeze din surse oficiale și să evite răspândirea de informații neverificate.