Peste 400 de români s-au repatriat din Israel și Iordania, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Asistență consulară pentru cetățenii români din Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în urma deteriorării accentuate a situației de securitate din regiunea Orientului Mijlociu, 490 de cetățeni români care au solicitat asistență consulară s-au întors în țară. Dintre aceștia, 318 cetățeni români au fost repatriați din Statul Israel prin zboruri organizate de agenții de voiaj, beneficiind de suport din partea Ambasadei României în Republica Arabă Egipt, care a facilitat comunicarea cu autoritățile egiptene și a asigurat desfășurarea eficientă a procedurilor de îmbarcare.

De asemenea, patru cetățeni români au revenit din Regatul Hașemit al Iordaniei printr-un zbor de evacuare coordonat de autoritățile slovace, cu sprijinul Ambasadei României la Amman și a celor de la Bratislava. Aceste instituții au menținut contactul constant cu autoritățile slovace pentru a oferi asistență și protecție consulară. Un alt grup de 172 de cetățeni români s-a întors din Israel printr-o cursă aeriană operată de o companie privată, care a acceptat solicitarea MAE pentru un zbor pe ruta Taba-București.

Cetățenii români au fost însoțiți de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv și a Consulatului General de la Haifa până la frontiera egipteană. Odată ajunși în Taba, aceștia au fost întâmpinați de o echipă consulară mobilă din Cairo, care le-a facilitat formalitățile vamale și le-a asigurat îmbarcarea în zborul spre București.

Celula de Criză a MAE continuă să mențină contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu și colaborează cu autoritățile regionale pentru a oferi asistență și protecție consulară, prioritizând siguranța acestora în funcție de evoluția situației de securitate.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *