0:00
Proiectul parcării supraetajate din Cernavodă se apropie de finalizare
Lucrările de construcție a primei parcări supraetajate din Cernavodă, amplasată pe strada Medgidiei, în apropierea blocurilor H2-H7, se află în stadiul final. Constructorul a demarat asfaltarea trotuarelor și turnarea primului strat pe terenul din jurul noului obiectiv. Investiția totală pentru acest proiect se ridică la 8.588.899,51 lei, sumă provenită din bugetul local.