Pomenirea Sfinților Mucenici
În această lună, pe data de 28, se celebrează pomenirea celor douăzeci de mii de sfinți mucenici care au fost arși în Nicomidia. După victoria împăratului Maximian asupra etiopienilor, acesta a dorit să aducă jertfe zeilor și a ordonat ca toți să se adune în Nicomidia pentru a se închina idolilor. Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a convocat credincioșii în biserica sa, deoarece era sărbătoarea Nașterii lui Hristos, și a sărbătorit împreună cu ei, îndrumându-i spre adevărata credință.
Când Maximian a aflat că episcopul se află cu creștinii în biserică, a dat poruncă să fie aduse lemne uscate pentru a-i arde pe aceștia. Sfântul Antim, aflând vestea, s-a grăbit să boteze catehumenii, a oficiat Sfânta Liturghie și a împărtășit pe toți credincioșii cu Sfintele Taine. Astfel, când lemnele au fost aprinse, toți s-au săvârșit. Prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Antim a scăpat nevătămat, continuând să aducă mulți la Hristos prin botez. După ce a suferit mult, s-a mutat la Hristos și a câștigat împărăția cerurilor.
Pomenirea altor sfinți mucenici
În aceeași zi, se face pomenirea sfinților mucenici din senatul roman, care nu au fost în biserică și nu au fost arși, dar au suferit diferite chinuri. De asemenea, se pomenește și despre Sfântul Ind, care a fost aruncat în mare și și-a dat viața. Alte pomeniri din acea zi includ pe Sfinții Gorgonie și Petru, care au fost martirizați în mare, Sfântul Mucenic Zinon, care a fost ucis cu sabia, și Sfântul Mardonie, care a murit prin foc. Sfântul Dorotei, căpetenie de oște, a fost de asemenea ucis cu sabia, iar Sfântul Teofil, diaconul, a fost lovit cu pietre și i s-a tăiat limba.
Tot în această zi, Sfântul Migdonie a fost aruncat viu într-o groapă, iar Sfântul Glicherie, preotul, a murit prin ardere. După ce Maximian a ordonat ca cei douăzeci de mii de sfinți să fie arși în biserică, el a dat poruncă și pentru uciderea creștinilor care nu se aflau acolo. Sfântul Ind și Sfinții Gorgonie și Petru au fost legați cu pietre și aruncați în mare. Sfântul Zinon, general, și Sfântul Dorotei au fost zdrobiți cu pietre și decapitați. Sfântul Mardonie a fost ars, iar Sfântul Migdonie a fost îngropat de viu. Sfântul Glicherie a murit prin foc, iar Sfântului Teofil i s-a tăiat limba și a fost lovit cu pietre. Mulți alții au primit cununa muceniciei în acea zi.
Sfânta Domna a strâns moaștele tuturor acestora și le-a îngropat cu evlavie. Apoi s-a urcat într-o corabie și s-a ascuns într-un loc sigur. Totuși, a fost denunțată lui Maximian și, la porunca acestuia, i s-a tăiat capul, iar apoi a fost arsă în foc. În aceeași zi, se face pomenirea Sfintei Domna, care a fost martirizată prin decapitare.
Pomenirea Sfintei Muceniţe Domna
Sfânta Muceniţă Domna a trăit în timpul împăratului Maximian, în orașul Nicomidia. Ea era preoteasă într-un templu păgân numit Dodecateu, care adăpostea doisprezece idoli. Citind Faptele Sfinților Apostoli și Epistolele Sfântului Apostol Pavel, sufletul ei s-a luminat, a descoperit adevărata credință și a crezut în Hristos, fiind botezată de Chiril, episcopul Nicomidiei, împreună cu eunucul Ind și mulți alții. La vârsta de doisprezece ani, a primit Sfântul Botez. După moartea episcopului Chiril, a fost numit în locul său Antim, prin voința divină.
După botez, Sfânta Domna dădea sărăcilor tot ce primea de la templu. Şeful eunucilor a aflat despre faptele ei și a decis să o pedepsească. Ea s-a făcut nebună pentru a scăpa de pedeapsă, fiind astfel trimisă la episcop pentru a fi vindecată, ajungând astfel în comunitatea creștină. Maximian, la întoarcerea din campania împotriva etiopienilor, a început să o caute pe Domna. Neavând succes, s-a mâhnit și a ordonat uciderea multor creștini, lucru ce s-a și întâmplat. Sfânta Domna a luat moaștele sfinților și le-a îngropat. Când fapta ei a fost descoperită, a fost decapitată.
Pomenirile din această zi
În aceeași zi, se pomenește și pe Sfântul Nicanor, apostolul, care a murit în pace. De asemenea, se face pomenirea Sfântului Mucenic Secund, care a fost ucis cu sabia, și a Cuviosului Părinte Vavila, care a trecut la cele veșnice în pace. Tot în această zi, se aduce omagiu Cuviosului Simeon, cunoscut și sub numele de „al pietrei”, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra din Muntele Athos, care a adormit în pace.
Sfântul Simeon a înflorit în grădina Maicii Domnului în secolul al XIII-lea, într-o vreme când imperiul bizantin era divizat și slăbit din cauza cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Renunțând la vanitățile lumești, s-a retras în Muntele Sfânt, unde a căutat îndrumarea unui bătrân experimentat în asceză. S-a supus cu devoțiune acestuia, demonstrând o ascultare exemplară, umilință și iubire, chiar și în fața mustrărilor și loviturilor. Aceasta i-a adus admirația călugărilor de la Athos, iar purtarea sa a câștigat respectul bătrânului său, care a început să-l considere nu doar un ucenic, ci și un tovarăș în luptele duhovnicești.
Cu toate acestea, aceste onoruri nu l-au mulțumit pe cel care alesese viața de singurătate pentru a-L urma pe Iisus. Astfel, a reușit să se retragă și să trăiască izolat. După multe căutări, a găsit o peșteră îngustă și umedă pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării, unde a luptat neîncetat împotriva asalturilor demonilor, având ca unelte doar credința, speranța și invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.
Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a observat o stea care s-a desprins din cer și a coborât, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în fața grotei sale. Presupunând că ar putea fi o capcană a vrăjmașului, care se poate transforma adesea în înger de lumină, a continuat să se roage și să își întărească credința.
Vedenia Sfântului Simon
Ascetul nu a avut încredere în viziuni. Aceasta s-a repetat în nopțile următoare, culminând în seara de Crăciun, când o stea strălucitoare a coborât pe stâncă, asemănătoare stelei din Betleem. O voce divină s-a auzit din cer: „Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Privește acest semn și nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate așa cum îți dorești, pentru că aici doresc să întemeiez o chinovie pentru mântuirea multor suflete.” Încurajat de vocea Maicii Domnului, Simon a fost transportat în extaz la Betleem, în fața copilului Hristos, alături de Îngeri și Păstori; revenind în simțiri, a început imediat să construiască Noul Betleem.
Venirea ucenicilor
Peste puțin timp de la această viziune, trei tineri frați dintr-o familie înstărită din Thesalia (sau Macedonia) auzind despre virtuțile Sfântului Simon, s-au prezentat la el, aducându-i toată averea lor, asemenea celor trei Magi, și rugându-l să-i accepte ca ucenici. Odată cu sosirea muncitorilor, aceștia au dorit să înceapă construcția, însă, văzând că locul indicat de Sfântul Simon era abrupt și periculos, au refuzat și l-au acuzat că a pierdut mințile. În acel moment, un frate care le aducea de băut a alunecat și a căzut în prăpastie, ceea ce le-a întărit reproșurile. Cu toate acestea, spre uimirea tuturor, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, fratele a apărut urcând pe celălalt versant, cu burduful de vin și paharul plin în mână, pregătit să le servească. Astfel, muncitorii au început să creadă, devenind călugări și având ocazia să observe, în timpul construirii chinoviei, puterea pe care Domnul i-a dăruit-o slugii sale.
Întâlnirea cu pirații
Odată ce construcția a fost finalizată, Noul Betleem a început să atragă mulți călugări. Însă, într-o zi, pirații sarazini au debarcat pe insulă. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să-i convingă să nu devasteze mănăstirea. Cu toate acestea, pirații, nemulțumiți, au atacat cu sălbăticie, dar, imediat, au fost orbiți. Unul dintre ei, care a ridicat iataganul asupra Sfântului, a avut brațul paralizat. Convinși de rugăciunea Sfântului, pirații s-au pocăit, au primit Sfântul Botez și au devenit toți călugări.
Moartea și minunile Sfântului Simon
După mulți ani în care harul divin s-a manifestat prin diverse minuni, profeții și învățătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi. El le-a cerut, pentru ultima dată, să respecte învățăturile primite cu frică de Dumnezeu, credință, grijă și ascultare față de egumen și duhovnic. Din mormântul său a început să curgă mir, care făcea multe minuni, ceea ce i-a adus numele de Mirovlitul. Cu toate acestea, distrugerile repetate ale mănăstirii au dus la dispariția oricărei urme a mormântului sau a moaștelor sale. Totuși, Sfântul a continuat să fie o prezență nevăzută, protejându-i pe cei ascultători și mustrându-i pe cei neglijenți sau profanatori. În ziua în care este sărbătorit, unii martori au putut observa o lumină divină ieșind din peșteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un voal.
Continuarea legendei
Un secol după adormirea sa, fiica despotului a fost martoră la minuni care au întărit și mai mult cultul Sfântului Simon. Această legătură a continuat să inspire generații, aducându-le speranță și credință în puterea divină.
Eliberarea unei tinere din Macedonia
O tânără din Macedonia, pe nume Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. În semn de recunoștință, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un aşezământ prosper, dotat cu numeroase proprietăți.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
