Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța – Proiectul „Astăzi la Constanța”
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a inițiat la 1 ianuarie 2026 proiectul intitulat „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”. Reprezentanții instituției au declarat că, în fiecare zi a anului, va avea loc o explorare a unor fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei, incluzând evenimente importante, personalități notabile, fapte cotidiene documentate în presa vremii, descoperiri arheologice sau obiecte de patrimoniu care ilustrează povestea trecutului local. Proiectul se va concentra în mod special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o eră caracterizată prin transformări profunde pentru oraș, de la statutul de oraș-port la cel de poartă maritimă a României moderne. Totuși, nu vor fi omise nici alte perioade istorice, având în vedere că istoria acestei regiuni se extinde de la preistorie până în epoca contemporană.
Constanța la sfârșitul secolului al XIX-lea
În continuarea acestui proiect, astăzi ne concentrăm asupra orașului Constanța de la finalul secolului al XIX-lea. În primii patru ani ai administrației românești, primăria a funcționat împreună cu prefectura în fostul Konak turcesc, situat pe locul actualului Colegiu Național „Mihai Eminescu“. Această clădire a fost distrusă în 1882 de un incendiu, iar în următorii 14 ani, autoritățile locale au fost nevoite să își desfășoare activitatea în sedii închiriate. Abia în 1896 a fost finalizat Palatul Comunal, care este acum Muzeul de Artă Populară, unde primăria a funcționat timp de 10 ani, până în 1906.
În perioada 1885-1890, Constanța era un oraș iluminat cu lămpi de petrol și se confrunta cu probleme grave legate de alimentarea cu apă potabilă. Deși existau numeroase fântâni în oraș, apa era sălcie, la fel de necorespunzătoare ca în vremea lui Ovidius. Poetul latin menționa că apa din oraș era atât de proastă încât păsările nu puteau cânta frumos după ce o băteau. Atunci, ca și în 1890, singura soluție pentru a obține apă bună rămânea izvoarele de la Canara, Cișmea și Palazu. Romanii aduseseră apa prin apeducte, iar în 1890, aceasta era transportată de sacagii musulmani.
Cu aproximativ 130 de ani în urmă, cosmopolitul oraș Constanța avea deja diverse lăcașuri de cult, reflectând diversitatea religioasă a comunității sale multietnice. Biserica greacă Metamorphosis a fost finalizată în 1867, deși pe frontispiciul ei este inscripționat anul 1868. Tot din 1867 datează și Geamia Hunchiar, iar lângă Piața Independenței (Ovidiu) se afla Geamia Mahmudie, construită în 1822, pe locul unde ulterior a fost ridicată Moscheea Carol I, inaugurată în 1913. Comunitatea armeană avea, de asemenea, o biserică proprie din 1880, construită prin subscripții, la inițiativa președintelui comunității, Nazareth Torosian, pe locul unei lăcaș mai vechi, existent din secolul al XVIII-lea. Catolicii dispuneau de o capelă pe locul unde, în anii ’30 ai secolului XX, s-a ridicat actuala Biserică Sfântul Anton.
Templul Israelit și comunitatea evreiască din Constanța
Templul israelit era situat în mahalaua comunității evreiești, în apropierea Casei Alleon, astăzi delimitată de străzile Rosetti, Sulmona și Canarache. În această zonă, la câțiva ani distanță, în 1911, a fost construită Sinagoga Mare, de rit așkenaz.
Catedrala Ortodoxă și expansiunea orașului
Constanța avea deja Catedrala Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ale cărei lucrări au început în 1885, deși piatra de temelie a fost pusă în 1883. Aceasta a suferit modificări și a fost pictată până la sfințirea sa, care a avut loc pe 22 mai 1895. Până în 1906, a fost singura biserică ortodoxă românească, când a fost ridicată Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, situată în apropierea actualei străzi Ștefan cel Mare.
Schimbările în infrastructură
Orașul își extindea granițele an de an, avansând tot mai mult spre nord. În 1885, actuala stradă Cuza Vodă era cunoscută sub numele de 11 iunie și avea 56 de case cu câte un etaj. O altă arteră importantă era strada Mangaliei, astăzi Ștefan cel Mare, care includea 62 de case cu un etaj și 3 cu mai multe etaje. De asemenea, strada Traian, care și-a păstrat numele, era semnificativă datorită apropierii de gara orașului (Gara Veche) și avea 27 de case particulare, dintre care opt aveau câte un etaj, iar 19 câte două etaje.
Piața Independenței
Nu se poate discuta despre clădirile acelei perioade fără a menționa Piața Independenței, străjuită din 1887 de statuia lui Publius Ovidius Naso. Aceasta a fost cunoscută anterior sub numele de Piața Italiană până în 1878, când prefectul Remus Opreanu a schimbat denumirea în Independenței, nume păstrat oficial până în anii ’60 ai secolului XX. În Piața Independenței existau 36 de clădiri, majoritatea având prăvălii și restaurante la parter, iar la etaje locuințe personale sau locuri de cazare. Dintre cele 36 de clădiri, 32 aveau câte două etaje, iar una mai multe. Spre mare se afla Hotelul Carol, inaugurat în 1882, care era cel mai luxos hotel al orașului.
O privire asupra orașului la sfârșitul secolului XIX
Despre aspectul orașului la finele secolului XIX s-ar putea scrie o carte întreagă. Am prezentat doar câteva informații care conturează o imagine solidă a Constanței, o urbe în continuă dezvoltare. Povestea Constanței moderne era însă abia la început.
